PROFESIA DE CADRU DIDACTIC

                                                        
                                      "Adevăratul cadru didactic este caracterizat prin aceea că mintea sa
                                se mişcă în armonie cu minţile elevilor săi, trăind împreună dificultăţile şi
                               victoriile individuale deopotrivă"
                                                                                     (John Dewey) 

            În câmpul activităţilor şi profesiilor sociale, profesiunea didactică se detaşează printr-o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinte şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt conştiinţă profesională.
            Profesiunea didactică se învaţă în oarecare măsură în timpul studiilor, dar ea se descoperă în primii ani de activitate prin căutari şi confruntări, prin analize şi autoanalize sincere şi profunde. Unele tinere cadre didactice se descoperă pe ele însele conturându-şi propriul stil pedagogic după doi-trei ani; altele încearcă mult timp un sentiment obositor de nesiguranţă şi plictiseală.
           În primii ani de activitate, tânărul cadru didactic are datoria de a-şi contura propriul stil pedagogic, adică acel mod specific de a concepe şi realiza activităţile instructiv-educative. Este vorba de o activitate de căutare şi descoperire a specificului şi valorilor profesiunii didactice, să-şi pună în valoare resursele spirituale (puterea de a stimula şi a convinge, priceperea de a sugera încrederea în oameni şi în viitor etc.), să-şi însuşească şi să-şi îmbogăţească registrul comportamentelor stimulative pentru elevi, debarasându-se de cele inhibitorii şi containdicate.
            Conceput în funcţie de exigenţele unei profesiuni delicate şi pretenţioase, acest mod caracteristic de a lucra se exprimă deopotrivă în incinta şcolii şi în afara ei.
            "Travail humain sur l'humain" - acesta este specificul profesiei didactice.
            Societatea contemporană are aşteptări ridicate de la cadrele didactice. Rolul social foarte important al acestora apare a fi mai ales acela de formare a personalităţilor autonome, integrabile social, capabile de învăţare permanentă...cu o înaltă profesionalitate, dar şi cu o flexibilitate intelectuală şi comportamentală (Dragu, A., 1996).
             Personalitatea este lucrul cel mai de preţ pe care omul şi-l poate oferi prin efort propriu, cu sprijinul factorilor educaţionali. De aceea, tânărul a cărui personalitate a fost modelată pozitiv în şcoală, va găsi cu siguranţă calea să lupte cu greutăţile, să facă faţă diverselor tentaţii, să se autoeduce permanent.
            Educarea personalităţii fiecărui individ, deschiderea porţilor gândirii spre autoformare, încă de pe băncile şcolii este o obligaţie şi o datorie de onoare, dacă se poate spune aşa, un obiectiv care trebuie să călăuzească cadrele didactice în activitatea de zi cu zi.
             Însă, descifrarea personalităţii cadrului didactic, decelarea capacităţilor, aptitudinilor, atitudinilor şi în general a caracteristicilor sale, a stilului sau de lucru pentru a fi eficient şi a avea succes, este un demers foarte complex, dar necesar. Cadrul didactic nu este numai un agent care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor care investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieste activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală important.
              Activitatea acestuia trebuie înţeleasă şi cercetat nu doar ca împlinirea unei vocaţii şi a calităţilor personale, ci şi ca o activitate care este supusă unor constrângeri specifice şi precise, care are la bază competenţe şi cunoştinţe asimilate în diferite moduri, care implică o formare profesională după un model riguros elaborat.
              Oricum, din orice perspectivă ar fi privită, personalitatea cadrului didactic rămâne una dintre cele mai distincte, mai complexe, un profil pluridisciplinar, datorită rolului atât de însemnat pe care îl are în viaţa copilului, a tânărului, a comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
              Contactul cadrului didactic cu elevul nu are loc numai în clasă, în timpul orelor, de aceea el trebuie să fie consecvent în comportamentul său, căci nimic nu este mai dăunător educaţiei ca discordanţa între principiile etice afirmate şi manifestările faptice.
              Cadrul didactic reprezintă pentru elevi modelul pe care îl imită:
      "Să nu credeţi că educaţi copilul numai atunci când vorbiţi cu el, când îl povăţuiţi sau îi porunciţi. Îl educaţi în fiecare moment al vieţii voastre, chiar şi atunci când nu sunteţi în şcoală. Felul cum vă îmbrăcaţi, cum vorbiţi cu şi despre altţ oameni, cum vă bucuraţi sau vă întristaţi, cum vă purtaţi cu prietenii sau cu duşmanii, cum râdeţi sau chiar cum citiţi ziarul - toate acestea au pentru copil o mare însemnătate" (Andre Berge).
              Dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicateţea sufletească, măiestria şi tactul pedagogic, puterea de stăpânire de sine, pasiunea pentru profesiunea aleasă - sunt tot atâtea calităţi ale cadrului didactic, care-i asigură eficienţa muncii la catedră.